Corabia este un oras, din judetul Olt, port la Dunare. Mai este numit si orasul teilor deoarece timp de doua luni pe an acesta este invaluit in mireasma florilor celor 4.000 de arbori seculari.
Infiintarea orasului Corabia s-a datorat unor necesitati strict economice. Chiar in primul demers oficial facut in aceasta directie (petitia celor 37 de comercianti din Caracal, din 24 iunie/6 iulie 1859, adresata domnitorului), se sustinea ca realizarea acestui proiect avea la baza dificultatile intimpinate de comertul districtului, cauzate de ingradirile exercitate de unul dintre marii proprietari funciari ai judetului, Gh. Bibescu, proprietar al schelei de la Islaz, acolo unde produsele agricole erau imbarcate pe vasele care circulau pe Dunare.
Astfel ca petitionarii propuneau pozitia mult mai avantajoasa a satului Corabia, proprietate a manastirii Bistrita si cereau aprobarea de a se forma in acel loc un oras liber, cu port, unde sa se rascumpere 1000 de pogoane pe care se vor construi viitoarele case. La propunerea petitionarilor, ca viitorul oras sa poarte numele de Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii a raspuns cu o contra-propunere de o adinca semnificatie patriotica: Se aproba, cu denumirea insa de Mircea, in memoria unui domnitor de a carui fapta istoria romana este plina. Iar numele nostru il vom da cu placere cind evenimentele ne va da prilejul de a dovedi simtul nostru de roman si de constiinta virtutilor romanesti.
Dupa indelungi demersuri visul comerciantilor romaneteni se implineste in anul 1871, cand Principele Carol promulga Legea fondarii orasului Corabia in 30 noiembrie/11 decembrie, dupa ce a trecut prin cele doua camere: pe 9 noiembrie a fost votata in Adunarea Deputatilor, iar in Senat pe 23 a aceleiasi luni. Legea acorda o suprafata de 500 de pogoane, impartite in trei sectiuni si care urmau sa fie vindute in loturi mici, terenurile de utilitate publica fiind date fara nici o plata. De asemenea, statul isi rezerva pe malul Dunarii o intindere de 40 stinjeni in latime pentru construirea cheiurilor si a celorlalte anexe ale viitorului port.
Pe malul stang al Dunarii, in partea de sud a orasului Corabia, in cartierul numit Celei, se afla cetatea Sucidava care a aparut ca important centru economic si militar al tribului geto-dacic "sucii".
Dupa cucerirea Daciei, pe locul actual al comunei Celei s-a ridicat un castru roman care a contribuit la dezvoltarea orasului civil Sucidava. Cetatea militara romana a fost zidita pe locul fostei cetati geto-dacice in vremea imparatului Aurelian (270-275) si rezidita in timpul lui Constantin cel Mare ( 306-337). Cetatea a ramas parte a imperiului si dupa retragerea aureliana din anul 275 e.n.
In incinta cetatii romano-bizantine, care se intinde pe o suprafata de doua hectare si din care se mai pastreaza zidurile si turnurile de intrare, in numar de 8, au fost descoperite in urma sapaturilor, incepand din 1936, bazilica romano-bizantina, din secolul al IV-lea, cel mai vechi lacas de cult, cladirea hypocaust (sistem de incalzire roman prin pardoseala), datand din secolul al VI-lea e.n.
Au mai fost descoperite piciorul podului lui Constantin cel Mare inaugurat in 328, construit peste Dunare in vremea sa, poarta Constantiniana care face legatura intre pod si cetate, fantana romana din secolul al II-lea e.n., baile romane (thermae), strazi pavate.
De asemenea, a fost descoperit un sicriu in care se aflau oasele unui om cu o inaltime de 1,96 metri (intr-o perioada in care oamenii abia atingeau 1,60 metri), mai multe gropi menajere in care au fost gasiti solzi de peste, oase de animale ierbivore, o lama de silex, carbuni, cenusa, fragmente ceramice.
Obiectele descoperite in cetate sunt un opait executat dintr-o pasta caramizie, fara decor, o piesa de bronz de la o aparatoare nazala a unui coif, un cuptor pentru copt painea, din pamant ars la rosu, tigle cu inscriptia (COH) ORS III care indica cohorta a III-a a Legiunii a V-a Macedonia, monezi de bronz, furca de tors, multe obiecte ceramice care au fost conservate.
Primele cercetari stiintifice au debutat in anul 1901 sub indrumarea lui Grigore G. Tocilescu. Din anul 1936 pana in 1981 au fost continuate de Dumitru Tudor.
Cercetatorii si vizitatorii continua sa fie atrasi de minunea pastrata vreme de 14 secole in pamantul fortaretei: "fantana secreta", monument unic in arhitectura romano-bizantina. Ea este spectaculoasa prin sistemul de construire si valoarea arheologica. In 1958, un localnic, descoperind intamplator niste ziduri vechi de caramida, a atras atentia asupra lor profesorului Tudor Dumitru, care cerceta zona cetatii de mai multi ani. Asa a iesit la lumina fantana secreta situata in partea de sud a cetatii. Constructia subterana are doua componente: putul propriu-zis, aflat la o adancime de circa 18 metri de la nivelul platoului cetatii si coridorul de acces lung de 26 de metri, care coboara din incinta fortaretei pana la izvor. Putul are forma unui turn inalt de 4,5 metri, cu peretii grosi de 85 de centimetri, lucrati din caramizi legate cu mortar de var amestecat cu caramida pisata. Coridorul este format dintr-o bolta de caramida care coteste in panta pana sub zidul de incinta al cetatii, apoi urca spre nord pana la platforma superioara de unde iese la suprafata. Acestei fantani i se spune si "izvorul iubirii" si reprezinta una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din vechea cetate. Legenda spune ca apei din izvorul nesecat ii este atribuita virtutea de a inteti iubirea cuplurilor, de a-i uni pe cei despartiti. Un obicei al zonei este acela ca miresele si mirii coboare dupa nunta la izvorul subteran, luand din apa miraculoasa, pentru eternitatea legaturii. Fantana ramane, pe masura exceptionalei importante arheologice, o ademenitoare chemare spre implinirea iubirii si a setei de viata.
Partenerii Nostrii